Am tleabă!

Acu' vreo câteva zile, încercând să o provoc la nu mai ştiu ce, îmi zice Măruca:
- Lasă-mă-n pace! Am tleabă!

Acu' nu c-aş fi eu genu' care să deranjeze omu' de la treburi importante, ce nu suferă amânare, da' nevăzând nici un puzzle risipit în jurul ei, nici cuburile de lemn aruncate prin juma' de cameră, nici păpuşelele dezbrăcate şi puse la somnic în cărucior sau mai ştiu eu pe unde, ei bine, am îndrăznit să o întreb şi eu aşa, într-o doară:
- Ce treabă ai?

A stat fo' juma' de secundă pe gânduri după care mi-a răspuns pe acelaşi ton hotărât:
- Nu ştiu!

Ceea ce, până la urmă, pare destul de logic: de vreme ce nu era treaba ei să ştie ce treabă are, în mod automat îmi revenea mie misiunea de a afla treaba pe care o avea ea, că doar eu eram ăla curios să o afle. Nu?

Melc-melc, colobec...

Rima/versurile sunt o descoperire interesantă şi de dată recentă pentru Uca. Nu reţine ea prea bine scurtele catrene pe care le încercam, dar orşicât pare să sesizeze că e ceva (rima) deosebit la ele.

Prima pe care a reţinut-o cred că este: "Avion cu motol / Ia-mă şi pe mine-n zbol / Să mă fac aviatol". În ultima vreme o spune îndeosebi ţinându-se de nas, că i-a plăcut cum se aude când i-a arătat tata "şmecheria" ;-).

Pe urmă, numără de zor elefanţii: "Un elefant / Se legăna / Pe o pânză de păiaaaaaaanjen / Şi pent'u că / Nu se lupea / A mai chemat un elefant pe ea...". Partea distractivă e că niciodată nu ajung mai mult de doi elefanţi pe pânză, indiferent ciţi sunt chemaţi la ordine. (De fapt, asta am observat mai demult şi la mai mulţi copii: există unu pentru un obiect, şi doi pentru mai mult de un obiect. Şi basta! Ce atâtea complicaţii cu câte exact obiecte sunt acolo.)

Mai zice şi de "iepulaş-coconaş" care nu se stie exact de ce s-a ascuns în ceva tufiş, din care "dulău-câine-lău-hau-hau-HAU" îl ia la trei-păzeşte, numa' bine pentru ca urechiatu' să plece "speliat-iui-iui-iuuuui" prin alte cele întunecate desişuri.

Da' chestia cu care mă dă gata e povestea purtătorului de cochilie, care --spusă de Măruca-- sună cam aşa: "Melc-melc, colobec / Scoate coalne boule!...". Spun drept, de câte ori mă fac că dorm încercând să-i sugerez că nu-i o idee chiar atât de rea la miezu' nopţii (somnu', cum ar veni) şi se-apucă să-mi cânte partea asta cu "colobecu'" mă pufneşte râsu' şi trebuie s-o iau de la capăt cu Moşu' Ene şi ai lui...


ps/ Aş fi interesat de un sit bun cu astfel de poezioare; dacă ştie cineva...

Ce-a făcut Uca?

Cine credeţi că pune întrebarea din titlu? Şi încă de mai multe ori pe zi. Cine? Aşa e -- Măruca.

Din câte pot să-mi dau seama este una din metodele ei preferate de a învăţa. Bunăoară, aruncă pe jos nişte cuburi de lemn; sau îl trage pe Veve de coadă; sau se strâmbă într-un fel sau altul. La oricare din acţiunile astea, din când în când (nu întotdeauna), se opreşte, îţi caută privirea, şi o dată aceasta bine fixată întreabă: "Ce-a făcut Uca?".

De fapt, eu cred că întrebarea ei este mai degrabă: "Şi ia zi-i, mama/tata, cum îi spun oamenii mari la chestia asta de tocmai am făcut-o?".

Pentru că ce-a făcut ştie foarte bine; însă nu întotdeauna ştie să şi pună în cuvinte isprava isprăvită. Da-nvaţă; şi încă repejor.

Alo?

"- Thea, cu Uca!", asta e ce am auzit când am ridicat receptoru'. Tocmai terminasem o altă convorbire telefonică şi mă gândeam că poate mai rămăsese ceva de spus. Am fost olecuţă surprins să recunosc vocea lui Thea, vecina şi prietena lui Uca. În orice caz, am răspuns imediat:
"- Da, sigur, numa' o clipă...", după care i-am întins receptoru' Mărucăi, care era pe scaunu' de lângă mine.

De-acolo începând n-am mai auzit decât jumătate de conversaţie:
"- Pap. Blânzică şi pâine."
"- Afală?... La plimbale?"
"- Da, vine Uca."
"- Salut."

După care au continuat mamele convorbirea mai departe.

În ce-o priveşte pe Uca, a fost prima convorbire telefonică în care chiar a ascultat ce se auzea din receptor, şi încă mai şi răspundea într-un mod coerent. Până acum, obişnuia să spună ce făcea în momentul respectiv, asculta sau nu liniştită of-ul celui de la capătul firului, după care întindea receptorul la cine se-ntâmpla să fie cel mai aproape de ea.

De data asta însă, a fost o discuţie de-adevăratea. Sunt curios să văd cât o mai dura până începe să şi formeze numere. (În joacă, încearcă deja; din câte pot să-mi dau seama încă nu a reuşit să formeze un număr existent; sper doar să nu fie "911" primul număr care-i reuşeşte :-).)

Evident, 10 minute mai târziu, Thea şi cu Uca îşi împărţeau jucăriile pe aleea din faţa caselor...


ps/ În altă ordine de idei, azi a fost ziua lui Dodo -- a împlinit un an. Aşa că de fiecare dată când îi aminteam la Uca de eveniment, adăuga imediat: "La mulţi ani, Dodo!". :-)