30 iulie 2009

Animale cardinale

- Îţi place lebăda?
Am întrebat-o eu, văzând-o că priveşte insistent la impasibila zburătoare ce se odihnea pe luciul apei.

- E ca un doi.
Mi-a răspuns ca pe un fel de concluzie adânc chibzuită. După care a căutat repede alte lucruri demne de interes pe faleza din portul oraşului, lăsându-mă să meditez agale la legătura (sau lipsa ei) dintre romantism şi genele pe care le-mpărtăşim.

28 iulie 2009

Căpriţe, fetiţe şi delfini


MarineLand a devenit o destinaţie tradiţională de vară. Şi, ca-ntotdeauna, asta înseamnă spectacol cu delfini, hrănit de căpriţe şi peşti şi muuulte ture prin diverse trenuleţe, bărcuţe şi alte chestii rotitoare mai mult sau mai puţin ameţitoare.

27 iulie 2009

Her Majesty


Vizita la clădirea Parlamentului Ontario a curprins şi o scurtă pauză în „camera demo”, care e o mică încăpere ce mimează la scară mult mai mică sala de întrunire a parlamentarilor. Ghidul ne-a explicat cum că atunci când sunt şedinţe în plen vizitatorii sunt aduşi doar prin această versiune demonstrativă a sălii parlamentare. Oricum, pentru Uca sala asta a fost mult mai interesantă decât cea „adevărată”, dat fiind că totul era la scară mică, adică numai bine pentru măsura ei.

La un colţ de stradă...

... cânta un scoţian. Şi strada n-avea nimic împotrivă.

El Matador


(ps/ „Păşunea” se află-n buricul târgului, foarte aproape de locul unde lucrez, şi e de fapt un mic spaţiu verde pierdut printre ditamai clădirile de 30+ etaje.)

25 iulie 2009

Tălpiţe


Proprietari (de tălpiţe): Uca şi Thea.

Melc-melc, codobelc...

Codobelcii sunt, mai nou, printre favoriţii aleii în ceea ce priveşte joaca puştimii. Aşa că după majoritatea rafalelor de ploaie (care au tot fost anul acesta) se cam lasă cu câte o vânătoare de melci. Ian priviţi captură:

(Mâna aparţine Melindei; melcii Mărucăi şi celorlalţi colegi de gaşcă.)

ps/ Mai pe la-nceputul verii (că de sfârşitul primăverii nu poate fi vorba, dat fiind că primăvara lipseşte cu totul din peisajul torontonian -- de la iarnă se trece direct la vară) favorite erau omidele. Ca norocul că între timp s-au transformat în fluturi (fo' doi-trei având parte de această transformare într-un bol de sticlă plasat pe frigiderul mic din bucătărie), şi-acu' sunt mai greu de vânat.

24 iulie 2009

Niagara

Socoata d-acas' nu se potriveşte -- cu nimic nu se potriveşte. După cum se poate vedea în cele ce urmează.

Treaba e că noi plecasem cu gând de ajuns la cules de cireşe. Şi după ce ne-am plictisit stând blocaţi în trafic, şi-am tot sperat că o să dăm de panourile alea de pe marginea autostrăzii care ar fi trebuit să semnaleze ieşirea pentru ferma căutată (care panouri, eu aş fi jurat că le-am văzut cu un an înainte; nu şi-n cel următor celui dinainte), ei bine, pe când am pierdut orice speranţă că o să mai vedem vreun sâmbure de cireaşă curând, s-a făcut că ne aflam la o aruncătură de băţ de ditamai faimoasa cascadă. Aşa c-am decis spontan să ne schimbăm obiectivul zilei şi să descălecăm la Niagara.
Ceea ce, până la urmă s-a dovedit a fi fost o decizie bunicică, dat fiind că deşi în ziua cu pricina se anunţase ploaie cu tunete şi fulgere, noi n-am văzut nici o altă precipitaţie cu excepţia celei create de cascadă însăşi.

În orice caz, ne-am plimbat pe faleza canadiană a cascadei până ce ne-a pocnit foamea şi-am dat s-o potolim cu ceva. Care potol ne-a fost servit dimpreună cu informaţia cum că după lăsatul întunericului va să fie şi un foc de artificii deasupra cascadei. Or', aşa ceva nu poate fi ratat atunci când grupul are drept căpetenie onorifică pe cineva de patru ani (nu dăm nume). Aşa că am pus şi de-o plimbare prin zona turistică a oraşului (cazinou, jocuri electronice, magazine de suveniruri, baruri şi băruleţe, etc.) până pe-nserat.

Una peste alta, n-a fost rău deloc. (Cu excepţia faptului că ne-am lins pe bot de plăcinta cu cireşe preconizată.)

23 iulie 2009

Prin parc (din nou)

Gaşca de pe alee dă buzna în parcul lor favorit; în ordinea numerelor de pe tricou (imaginea mai mare, din centru-stânga): Thea, Lara, Iris, Matei şi Uca. (Ana n-a intrat în cadru; Alexandra avea să vină puţin mai târziu; Patrick, Alioşa şi Vlad au trimis scutiri medicale ;-).)

Apropo de joaca la roţile suspendate (imaginea din dreapta-jos): a avut o istorie similară cu cea a spiralei de fier. Pentru multă vreme (mai bine de doi ani) Uca n-a vrut să se apropie de ele, pentru ca apoi, într-o bună zi, să decidă că ar fi timpul s-o facă.

22 iulie 2009

Maimuţici

Iute-iute, recunoşti care-i maimuţa?

Mai încearc-odată (şi nu chiar aşa iute):

Yep, aşa ziceam şi eu, mai uşor e de spus care nu-i... (-:


ps/ Orşicât, pe lângă maimuţele dinăuntru şi din afara perimetrelor îngrădite, mai sunt multe alte animale interesante de văzut la Toronto Zoo. Nu mai insist cu pozele lor pentru c-ar însemna să-mi termin cota de stocare gratuită de la blogspot.com.

pps/ Uca chiar a adormit după jumătate de zi de alergat de colo-colo, fără să pară a o deranja vacarmul făcut de nenumăraţii alţi turişti ce i-au trecut prin preajmă. Cert e că şi-a umplut bateriile iute, şi-a alergat şi jumătatea de zi ce-a urmat după cele câteva (zeci?) minute petrecute pe băncuţă.

20 iulie 2009

Prin parc, pe la cai

Ieşirile în parc cu Bunicu' pot produce...

... mici supărări, cum ar fi atunci când Bunicu' insistă că nu e deloc coşer ca nepoţica să stea cocoţată pe gard fără ca măcar cineva să o sprijine de spate, în timp ce Uca are o foarte hotărâtă şi vocală opinie contrară.
... mari bucurii, cum ar fi cele produse de practica călăritului improvizat, după o juma de oră de admirat călărit adevărat.


La plajă

Balm Beach e o plajă din apropierea unei mici comunităţi ce pare să spună totul despre sine prin numele pe care-l poartă: Tiny (minuscul). Plaja în sine însă nu e tocmai minusculă, ci e destul de lungă şi bine garnisită cu o mulţime de cabane de vacanţă. În una dintre aceste cabane am poposit vreme de vreo două zile, la invitaţia lui Paul şi Adriana. Pozele ce urmează sunt făcute cu această ocazie.


Cabana:


Înnorarea:


„Marea”:


Privirea:


Apusul:


Podul:


Dragonul:


Gaşca:


Plecarea:

(-:

11 iulie 2009

Bunicu'

De două zile a venit Bunicu', motiv de bucurie maximă pentru Măruca (şi nu numai). În ultimele zile de aşteptare nu mai contenea să ne întrebe:
- Da' când vine Bunicu'?... Da' când vine Bunicu'?...

Şi de atunci s-au tatonat reciproc, s-au jucat, au dormit împreună, etc. Uca l-a şi introdus pe Bunicu' la câţiva dintre vecini (unde, de altfel, era aşteptat de alţi bunici şi bunicuţe venite în vizite la odrasle).

Sunt curios să văd cum o să evolueze relaţia în următoarele săptămâni.


ps/ La iniţiativa Bunicului, Uca a fost chiar de acord să-şi facă --cât de cât-- ordine prin camera-i de joacă. Aşa că iute-iute a urmat un aspirat. (Deh, nu se ratează aşa o ocazie ;-).) După ce s-au plictisit şi de jucat cu mecanismul de „supt” (rulaj automat la apăsare pe clapetă) a cablului de la aspirator, Bunicu' a pus mâna pe aparat şi a declarat:
- Gata, acu' îl duc la locul lui.

La care Uca, cu naturaleţe, s-a dat jumătate de pas în spate şi a spus:
- Your Majesty... :-)

(Nu ştiu de unde a scos-o, căci nu am mai auzit-o până acum... Probabil din ceva desene animate?)

Două Alexandre

Alexandra-din-dreapta probabil că n-ar răspunde la apelativul „Alexandraaa!”. Şi nu pentru că nu ar chema-o (şi) aşa, ci pentru că --cu excepţia naşilor ei de botez din Timişoara (şi chiar şi ei, doar mai demult)-- mai nimeni nu-i spune aşa. (Îşi ştie, totuşi, numele complet, dar dac-o-ntrebi întotdeauna îl prefixează cu diminutivele uzuale.)

Oricum, sunt câteva Alexandre în grupul de joacă, aşa că sigur ar răspunde cineva la o tentativă de apel :-).


ps/ Alexandra-din-stânga e o fostă vecină de alee, ce s-a mutat în apropiere, care tocmai trecuse într-o scurtă vizită de joacă.

06 iulie 2009

Râsoteca Koolaid

Mergem şi noi, ca tot canadianu' consumator, la cumpărături de weekend. Când să intrăm în ditamai magazinul cu de toate, ce să vezi la intrare (de era să-l doborâm cu coşul când ne aruncară de pe banda rulantă)? Ehh? Ei bine, ditamai mascota zâmbăreaţă de la Koolaid. Care mascotă făcea cu mâna la tot poporu', şi îndeosebi la publicu-i liliputan.

Pe lângă aşa provocări e greu să treci impasibil, mai ales de ţi se spune Uca-de-Măruca :-). Aşa că numita Uca a început să ţopăie pe lângă mascotă şi să dea „hi-five” şi să chiţăie veselă.

Or', mascota de lângă mascotă (a se citi: o adolescentă îmbrăcată cu un tricou pe care era pictat proeminent un zâmbăreţ Koolaid) atât a aşteptat -- m-a acostat iute pentru a mă întreba dacă sunt de acord să o filmeze pe Uca pentru ca apoi să-mi trimită clipul rezultat; după care i-a şi pus Mărucăi nişte căşti pe urechi, a produs la repezeală o cameră foto/video şi i-a spus:
- Now, could you give me a big laugh? Yeeee...

Ce-a ieşit se poate vedea acilea: Râsoteca Koolaid.