25 august 2013

Smokey (2012 - 2013)

Pe Smokey/Smochină am avut-o pentru mai puțin de un an. A ales-o Uca dintr-un grup de trei pisoi, pentru că era singura tigrată și pentru că i-a plăcut de ea instantaneu. Tot ea a și botezat-o, pe drumul spre casă. Avea, pe-atunci, cam șase săptămâni și cântărea mai puțin de juma' de kil.

A fost dintr-un bun început o pisică extrem de curioasă, dar și prevăzătoare, într-un amestec ciudat din care nu știai niciodată dacă acceptă să te aproprii de ea sau se retrage. Și mai avea un apetit deosebit pentru carne crudă, cu care Melinda o trata din belșug.

Cu Dodo, câinele nostru, s-a-nțeles din prima foarte bine. S-au mirosit puţin reciproc după care Dodo a decis că nu-i din categoria lui și i-a cedat, cu eleganță, întâietatea la orice se-ntâmpla prin casă (i.e. acces la apă, mâncare, locul cel mai bun de tolănit pe jos). Smokey mai încerca din când în când să-l provoace la joacă dar nu prea reușea să obțină efectul scontat.

Cu Măruca cred că s-a-nțeles cel mai bine -- s-au jucat mult împreună, jocuri care s-au lăsat cu zeci, dacă nu sute, de zgârieturi pe mâinile ei. Și totuși, pentru Uca, tot Smochină era pe primul loc când era să aleagă pe cineva de care-i este foarte drag.

Alte lucruri care i-au plăcut foarte mult a fost să sară după fulgii de zăpadă pe ninsoare, să prindă cicade sau orice alte gângănii care mișcau pe la-nălțimea ei, să exploreze cu orele pe afară, inclusiv ce e dincolo de ușile sau ferestrele lăsate deschise de vecini.

Copiii de pe alee o-ndrăgeau și ei, deși nu prea se lăsa prinsă/atinsă de ei. Ei au fost cei care au observat pe blăniță, în partea laterală dreaptă, un pattern de culori ce părea să semene cu literele „oy” și-ncă ceva înaintea lor. Așa că repede i-au spus „Joy” (bucurie) un nume care i se potrivea destul de bine.

Acum două săptămâni, când am plecat într-o vacanță un pic mai lungă, am lăsat-o în grija unor vecini -- doar în ceea ce privește hrănitul ei, zilnic, pentru că al'fel oricum își petrecea foarte mult timp pe afară, explorând împrejurimile și jucându-se cu celelalte pisici de pe alee (care s-au înmulțit semnificativ în ultimul an -- acum sunt șase, față de una singură până nu de mult). Au găsit-o, cu două zile-nainte de a reveni noi acasă, la marginea drumului -- fusese (cel mai probabil) lovită de-o mașină. Se pare că grija și precauția pe care o arăta față de ceea ce i se părea suspect nu i-au fost suficiente pentru a se feri și de bolizii de metal și carbon care fac trafic prin zonă.

Adio, Smokey!



ps/ Pentru Măruca (în primul rând, dar și pentru noi) a fost o veste cu adevărat tristă. După ce a plâns un pic, mi-a arătat un șervețel de hârtie întins pe masă și mi-a zis:
- Să zicem că inima mea a fost până acum așa...

A făcut o scurtă pauză, după care a adăugat:
- ... acum e așa!

În timp ce-a luat șervețelul și l-a făcut bucăți-bucățele... :-(